
M-am nascut in Piatra-Neamt, la poalele muntilor, in casa unui cuplu frumos si iubitor. Ea, profesor de matematica, el, subinginer in telecomunicatii.
Printre culegeri cu integrale si harti cu circuite electrice, am descoperit „Maestrul si Margareta” (M. Bulgakov) in care inca mi-a ramas treaza dificultatea de a trasa granitele fine intre real si fantastic, intre vis si halucinatie, intre normalitate si patologic.

In anii de liceu, pe langa orele intense de matematica, fizica si chimie de la Colegiul Petru-Rares, imi petreceam serile desenand pentru revista scolii, scriind poezii si proza scurta, facand repetitii cu trupa de teatru a liceului.
Am descoperit filosofia si o mare pasiune pentru istoria religiilor, culturilor si civilizatiilor. Marea revelatie, insa, a fost lumea simbolurilor, de la ideogramele care deseneaza realitatea observata, la arhetipurile psihologice care decodifica realitatea interna a individului. De atunci, in minte, mi s-a sadit intrebarea: ce este in spatele actiunii oamenilor? in spate gandului? in umbra emotiei?

Asa ca am luat trenul si am plecat in lumea mare, sa aflu.
Am finalizat cu succes facultatea de Psihologie si Stiintele Educatiei din cadrul Universitatii Bucuresti, promotia 2003.
M-am bucurat fantastic de un mentor extraordinar in lumea Neurociberneticii, disciplina in care am documentat o cercetare pentru diploma de licenta: dl prof. dr. Mihai Golu. Ii sunt recunoscatoare pentru actul pedagogic bine structurat si logic care mi-a insufletit pasiunea pentru aceasta zona de cercetare!

Din 2003 pana in 2021 am construit, caramida cu caramida, piramida carierei mele in resurse umane. Am inceput ca Jr. Recruiter intr-o companie de consultanta mica si ambitioasa, si am parcurs, in timp, etape noi de constructie:
- Psiholog, Recruiter, Specialist intern HR, Manager Resurse Umane, Employer Branding Coordinator, Director de Resurse Umane, in companii mici si corporatii, romanesti si internationale
- Am invatat si am oferit: testare psihologica, recrutare si selectie de personal, executive search, head hunting, training pentru dezvoltare abilitati soft skills, programe de team-building, programe CSR & Employer Branding, sisteme de evaluarea performantelor, evaluarea si managementul capitalului uman.
Din vara anului 2021, din dorinta de a oferi ajutor persoanelor dezavantajate, m-am dedicat proiectelor de educare si acompaniere socio – profesionala a adultilor din grupurile vulnerabile. Timp de 2 ani am gestionat proiecte din fonduri publice prin care am construit instrumente pedagogice adaptate modului de invatare a adultilor si am ajustat metodologii de insertie socio – profesionala.
Am investit in educatia continua, printre cele mai relevante pietre de temelie fiind:
- Master in Managementul Resurselor Umane, ASE, 2006
- Master in Coaching & NLPt – Practitioner, Mind Master & Austrian Training Center, 2019
- Certified Professional Behaviors Analyst (CPBA) by TTI Success Insights Partner for Ukraine, 2018, (DISC Model)
- Certificari in urma cursurilor de perfectionare: Formator (2012) / Evaluarea performantelor angajatilor (2013) / Specialist in Coaching (2020)
- Drept de libera practica in Psihologia muncii si organizationala, COPSI, 2006
- Drept de libera practica in Psihologia aplicata in servicii, COPSI, 2006

In plan personal, mi-am creat o familie in care cultivam, impreuna, iubirea, adevarul, bucuria, in care ne impartasim si traim pasiunea pentru calatorii si drumetii montane, activitati de bricolaj, citit si mult sport.





